Imagine-șoc pentru Bianca Drăgușanu! Ce s-a ales de Mihai, bărbatul după care plângea la Din Dragoste. Declarațiile lui schimbă totul: „E periculoasă, ca un şarpe care se încolăceşte până ajunge la pradă…”

Deși în prezent, Bianca Drăgușanu pare că formează un cuplu fericit alături de Victor Slav, în urmă cu mulți ani plângea în hohote de dorul și dragul unui tânăr anonim pentru public, Mihai Mătușoiu. În anul 2001, Bianca s-a făcut remarcată la emisiunea „Din Dragoste”, prezentată de Mircea Radu, însă se pare că suferea enorm după tânărul Mihai pe care în cele din urmă a și reușit să-l recâștige. Mihai a și cerut-o în căsătorie în cadrul emisiunii respective, în văzul unei lumi întregi.

Totuși, se pare că relația lor nu a rezistat probei timpului, iar ulterior amândoi și-au văzut de viețile lor. Ei bine, după despărțirea de Bianca, Mihai a ales să plece la muncă în Spania unde s-a și însurat și a și devenit tată. Însă trecerea anilor a pus amprenta pe cel după care ofta pe atunci Bianca. Acesta a luat câteva kilograme în greutate, așa cum veți putea vedea și în poze.

Puțini știu, însă, că Mihai a făcut câteva declarații-bombă despre Bianca, din timpul când erau împreună:„Ea ar trebui să-şi vadă de familia ei. Nu ştiu cum o lasă prietenul ei să facă toate astea, dacă era un bărbat adevărat discuta cu ea şi îi spunea să nu mai spună ce a spus. Cred că lipsa de afirmare din ultima perioadă a determinat-o să acţioneze aşa. Dacă era ceva adevărat, făcea declaraţii atunci, nu după zece ani. Când păţeşti ceva, nu aştepţi zece ani să spui ce ai păţit”, a declarat Mihai Mătuşoiu, potrivit click.ro.

Mihai a mai adăugat că a părăsit-o pentru că nu era femeie de casă: „Era foarte posesivă. Am avut parte de multe scene din partea ei. Venea după mine pe unde mă duceam şi îmi făcea crize de gelozie. Aveam certuri mari, discuţii înfocate. Ea sărea prima la ceartă şi începea să ţipe. Este o femeie cu multă imaginaţie, creativă şi manipulatoare. Este periculoasă, ca un şarpe care se încolăceşte până ajunge la pradă”.

„Nu mi-a plăcut caracterul ei. Eu mi-am dorit o mamă la copii, o femeie care să spele, să ştie să facă mâncare, nu una care să angajeze bonă, am vrut o mamă exemplu”, a mai spus Mihai Mătuşoiu.

Iată cum arată acum Mihai:

CITEȘTE ȘI:

Soția lui Kamara, rupe tăcerea! Ce a putut să spună după ce a văzut imaginile cu amanta și cu soțul ei și declarațiile-bombă ale amantei: „Nu mă consider amantă. Suntem…” Informații intime

Un nou divorț zguduie din temelii showbiz-ul românesc. După ce Mădălina, presupusa amantă a lui Kamara, a acceptat să apară în cadrul unei emisiuni televizate pentru a vorbi deschis despre relația cu artistul, soția lui Kamara a reacționat și ea. Întrebată ce părere are despre faptul că soţul ei are o relaţie extraconjugală, aceasta nu şi-a dorit să comenteze.

„Nu e momentul pentru declaraţii, când o să fie cazul, o să spun mai multe lucruri. Nu ştiu, ce pot să zic? Dacă lumii i se pare, aşa o fi. Nu o cunosc, nu.”, a spus soţia lui Kamara, potrivit WOWbiz.

Prima „dovadă” a relației extraconjugale pare să fie chiar declarația lui Kamara, făcută în urmă cu câțiva ani: „Tocmai ieşisem dintr-o emisiune şi am intrat pe Facebook. Am văzut că cineva îmi critica dansatoarele. Atunci i-am trimis ei un mesaj şi i-am zis simplu: „Bună!”. Am vorbit apoi 4 luni, zi de zi”.

Mădălina, cea alături de care Kamara a fost văzut în ultima perioadă, a vorbit astfel despre relația ei cu artistul: „Sunt manichiuristă. Am 24 de ani. În Braşov lucrez, acum vin din Bucureşti. Am mai mulţi prieteni pe aici. Viitor posibil iubit am. Da, am un început de relaţie. Cam de trei săptămâni, o lună. Vorbim de Kamara, desigur. Ne-am întâlnit în mall. Sunt hostess, când nu sunt manichiuristă şi aşa ne-am cunoscut. M-am dus la promoţia respectivă, a fost aşa de ultim moment, el era cu prietenul lui Ralflo, a venit în faţa standului şi acolo l-am văzut. Mă uitam la el, mă uitam la colegul lui. A venit după noi, s-a băgat în seamă cu noi, i-am dat numărul de telefon şi a rămas că-l sun după ce termin munca. L-am sunat, am stabilit că ne vedem. Eu voiam să merg, prietena mea zicea să nu merg… Eu nu, că mă duc. I-am dat mesaj că nu mai merg, trebuia să-l iau dintr-un club. Un prieten de-al meu mi-a zis să mă duc. M-am dus, mai încet, dar m-am dus. Am stat în maşină, am povestit, ne-am uitat la Braşov. Şi la un moment dat mi-a spus ”Ştii, am uitat cum te cheamă.” Am făcut cunoştinţă din nou. Nu m-a deranjat. Am mai povestit, mi-a cântat…”, a dezvăluit Mădălina.

„S-a comportat foarte frumos cu mine, am mai povestit, am mai povestit, ne-am sărutat. Trecuseră câteva ore bune. Ne-am oprit acolo. Şi apoi să plec acasă. El avea un rucsac, pe care-l lăsase în maşina mea. A plecat să-şi salute colegul, l-am aşteptat… Ne-am plimbat, am zis să-l duc la gară, m-am dus acasă, ne-am revăzut, am mers să mâncăm ceva, am ieşit cu nişte prieteni de-ai mei.”, a mai spus ea.

„Ştiam de la el că este căsătorit, însă separat. Oficial, el este însurat, dar este separat. Nu mă consider amantă. Suntem în perioada în care ne cunoaştem. Ne place unul de altul. Atât, deocamdată. Ne spunem că ne e dor. Ne-am văzut în fiecare weekend.”, a mai mărturisit Mădălina.

După ce Kamara a fost văzut, la începutul acestui an, în compania unei alte domnișoare și s-a vorbit despre divorțul de soția alături de care are un băiețel, Kamara a evitat să facă vreo declarație.

Surse: wowbiz.ro, libertatea.ro